Am luat primul contact cu Chisinaul aterizand in gropi. Nu stiu daca la propriu sau doar la figurat, dar in mod sigur asa s-a simtit. Al doilea contact – domnisoara draguta de la primarie, care ma astepta in gara de sosiri. Al treilea – un cainele vagabond. Curiozitatea de a descoperi a trebuit sa mai astepte – aterizarea noaptea tarziu a fost urmata de o zi de lucru si abia dupa aceea de placera explorarii.

Am inceput cu o vizita in grup la Milestii Mici, vinaria intrata in Guiness Book of World Records cu cele mai mari galerii subterane din lume – vreo 250 km. La intrare, doua spectaculoase fantani arteziene cu sticle de vin rasturnate din care curge o licoare colorata in imense pahare de sticla. Ingenios si de efect. Plimbarea cu microbuzul prin galeriile inguste, flancate de sute de butoaie cu vin si de firide cu alte sute de sticle s-a sfarsit in sala de mese a cramei (cum altfel?). Degustam, ne delectam, primim cadouri si plecam.

Ajunsi inapoi in Chisinau, echipa de interpreti pleaca sa guste viata de noapte din Chisinau. Orasul e animat si populat, de pe terase rasuna muzica si sentimentul de siguranta e deplin. Zabovim pe o terasa cocheta, depanand amintiri si impartasind istorii de toate tipurile intre beri locale, deserturi delicioase si coniacuri, suntem poftiti frumos si repetat afara la ora inchiderii si ne mutam voiosi intr-un alt local unde mai incercam un shake, o bere sau o inghetata si niste intersante aperitive pentru bere – file de peste uscat si sugiuc, o pastrama de vita cu condimente, tot uscata.

A doua zi, dupa ce ideea atat de tentanta de a merge la Tiraspol a pierdut la vot, pornesc sa descopar Chisinaul. Zona de vizitat nu e neaparat micuta, dar totul e concentrat in zona centrala, deci simplu de gasit si de parcurs. Am inceput cu parcurile Catedralei si Stefan cel Mare; elegante si ingrijite, fiecare dintre ele se concentraza in jurul unui obiectiv – Catedrala Nasterii Domnului, respectiv “havuzul” (adica fantana arteziana, dragi necunoscatori de „moldoveneasca”). Catedrala atrage privirea prin albul simplu si liniile elegante. Desi arhitectura e bizantina, lipsesc (si bine fac) decoratiunile aurii, picturile exterioare si toate infloriturile care aglomereaza majoritatea bisericilor noastre. Proiectata pe verdele copacilor si pe albastrul cerului, catedrala pare varianta citadina a manastirilor bucovinene.

Trec pe langa arcul de triumf pe patru piloni si traversez, trezindu-ma fata in fata cu Stefan cel Mare si Sfant. La fiecare pas, orasul vorbeste despre ce i s-a furat  Moldovei si cum a luptat pentru a recupera, despre lupte pierdute, martiri si victorii castigate fie ca o face prin vocea oamenilor, prin monumente sau placi comemorative. Parcul Stefan e una din mandriile locale, cu superba fantana, rondurile colorate de flori si mai ales Aleea Clasicilor – flancata de busturi ale tuturor marilor nume ale literaturii romane. Aici, fara drept de apel, intelegi mai clar ca niciodata ca Moldova  a fost Romania, fiindca numele cu care noi am crescut, au crescut la ei – Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Vasile Alexandri, pana si Adrian Paunescu strajuiesc mandri aleea incadrata de pomi si banci. De curand am vazut in Bucuresti un rond al oamenilor care au cladit Europa. Iata, aici, intr-un colt rupt cu forta de Romania, gasim o alee a oamenilor care au cladit Romania; cel putin din punct de vedere literar. Paralela nu are cum sa te lase rece.

Dealtfel, roman fiind, nu ai cum sa ramai rece la insasi ideea de a fi in Chisinau. Nu cred ca sunt o mare patrioata si m-am gandit arareori la legatura noastra cu acest colt de pamant smuls dintr-al nostru, la (in)oportunitatea unei eventuale uniri; dar odata ajuns acolo, daca schimbi doua vorbe cu localnicii si te plimbi pe strazile lor si contempli imensele cladiri oficiale, cu stilul lor comunist saptezecist, nu ai cum sa nu te gandesti la istorie. De fapt, istoria e peste tot in Chisinau si dincolo de cea indepartata, comuna, vorbesc mai degraba de o istorie contemporana, care a trezit in mine nostalgia timpului copilariei.

Mirosul de bomboane din magazinul Bucuria, mirosul de tus ieftin din librariile comuniste… Daca va e dor de ele, mergeti la Chisinau. Intr-un fel, e o calatorie in timp, in Romania ante-revolutionista, in librariile copilariei cu parchet uzat si scartaitor si vanzatoare carora le ceri pixurile de dupa tejghea. Curgerea pitoreasca a vorbei moldovenesti, incremenita in vremea lui Creanga si Caragiale si pigmentata cu neologisme rusesti, casele boieresti elegante, afisele mari ce promoveaza vedetele locale ca si cand ar fi singurele si unicele, dar si cladirile masive cu iz de Palatul Poporului, toate, dar toate te transpun, vrei nu vrei, intr-o alta Romanie. Iar asta este cu siguranta o experienta pe care nu o vei mai trai altundeva.

Dincolo de asta, in acelasi parc al clasicilor, cu havuzul simpatic dintre bustul lui Puskin si statuia lui Stefan cel Mare, vei vedea pe banci tineri cat se poate de trendy, butonand laptopuri sau tablete conectate la reteaua de internet wifi a orasului. Sa nu te mire cablurile ce atarna peste tot din laptopuri. In spatele bancilor curate vopsite in verde sunt prize de curent la care iti poti incarca jucaria. Ca intr-un banc suprarealist, unde Ileana Cosanzeana imparte iatacul fermecat cu Hannah Montana.

Suprarealismul acesta e, oricum, o realitate atotprezenta. Glasuind in tonuri blajine si usor arhaice, Chisinaul vibreaza totodata in ritmuri moderne, se imbraca de la Mexx, Mango si Hugo Boss, manaca Sushi si pizza. Desi cel mai bine se mananca, sunt sigura, La placinte – un local decorat autentic pe bulevardul Stefan cel Mare, unde am mancat cei mai buni si mai aspectuosi papanasi din toate timpurile, niste deliciosi cartofi cu limba intr-un vasut ca de lasagna si un nemaipomenit tort de ciocolata. Si, desigur, placinte.