Un roman cum nu am mai citit demult, excelent pentru toti, de la 15 la 50 de ani si peste. Am citit ca este contestat caracterul autobiografic al relatarilor, dar nici macar nu conteaza.

Povestea captiveaza de la primul rand si te tine cu sufletul la gura pana la sfarsit. Este fascinanta povestea de viata si perseverenta personajului principal, contactul cu practicile barbare ale lumii (ne)civilizate in ceea ce priveste tratamentul raufacatorilor, oricat ar fi ei de rai, puritatea tribului la care Papillon gaseste refugiu.

Papillon este istoria simpla a unui ocnas inchis pentru o crima pe care nu a comis-o, care incearca intr-una sa evadeze. Pe acest fundal se imbina povestile colegilor de celula, de inchisoare sau de evadare, a inimosilor leprosi, a celor care il ajuta oficial sau nu, a libertatii si a decaderii sale temporare.

Fie ca povestea de baza este sau nu autentica, mediul si cadrul raman elemente care reproduc fidel o realitate pe care putin dintre noi o cunoastem despre cruzimea si inumanitatea tratamentelor aplicate, de multe ori pe nedrept, acestor oameni. Ea se incadreaza in aceeasi categorie cu ororile cuceririi lumii noi, cu grozaviile razboaielor si cruzimea torturilor aplicate din cele mai varii motive si privite cu satisfactie de orase intregi. O oglinda a umanitatii intr-un alt timp al existentei sale, care, pusa peste toate celelalte, ne face sa ne fie teama sa ne privim.

Dar poate felul in care Papillon regaseste in incheiere victoria spiritului si a bunatatii este o metafora a sperantei si pentru noi.