Ca oricare dintre ultimii autori premiati cu Nobel (Jelinek, Pamuk), Herta Muller scrie intr-un simbolism greu, opac, pe sistemul teatrului modern in care fiecare pricepe ce vrea. Dincolo de povestea schelet a familiei de sasi din Romania care vrea sa fuga in Germania si pentru asta vinde tot (inclusiv “virtutea fetei”), se contureaza doar imagini sumbre, o apasare caracteristica vremurilor, moarte si superficialitate.

Trebuie sa recunosc cu rusine ca nu as fi inteles prea mult din substratul acestei carti fara explicatiile de pe ultima coperta. Daca nu mi-ar mai fi spus inca o prietena cu o cultura literara solida ca Herta Muller scrie ciudat si nu in sensul placut al termenului, probabil as fi dat vina pe lipa mea de rabdare in analiza simbolurilor textului.

Astept pe cineva care a trecut mai bine de filtrul modernismului, poate prin discutii mi se dezvaluie mai multe intelesuri ascunse.