Am adorat Magicianul, dar Colectionarul m-a impresionat la alt nivel. Extrem de interesanta mi s-a parut abordarea subiectului din perspectiva rapitorului si apoi a captivei. Incercare unica in literatura care mi-a trecut mie prin maini, cel putin. Senzatia de a vedea cum este simtit acelasi eveniment din perspectiva rapitorului si a victimei mi se pare unica si am revenit de mai multe ori asupra partii anterioare ca sa imi reamintesc cum a trait el un eveniment sau altul.

Sfarsitul socheaza de-a dreptul, mai ales prin prisma faptului ca, intocmai ca in cazul unui fluture inca viu, captiv dupa un panou de sticla, libertatea pare de multe ori atat de aproape incat este imposibil de crezut ca nu o vei atinge.

Remarcabil este si felul magistral in care Fowles descrie trairile personajului – cum tot ce face este atat de usor justificabil pentru el si cum pur si simplu anumite elemente simple ale realitatii pur si simplu nu patrund pana la el.

Aminteste oarecum de un episod prelungit din Criminal Minds – un serial magistral si el prin perspectiva pe care o ofera asupra proceselor ce au loc in creier si cat de socant se pot “defecta” conexiunile.